Divinurile Cuza Vodă (5, 7, 10 ani) s-au lansat pe piața autohtonă. Anterior, acestea erau preponderent exportate, de aceea consumatorii cunosc puțin despre producător – Distileria Bulboaca, care în 2021 a decis să pună accent pe brandul său Cuza Vodă și pe piața internă. A venit timpul să facem cunoștință cu divinurile acestui brand, nu doar uitându-ne în pahare, dar și studiind background-ul lor.

Baza a fost pusă de Constantin Mimi

Absolvent al Școlii Superioare Agronomice din Montpellier (Franța), în 1893, Constantin Mimi (mai târziu a devenit ultimul guvernator al Basarabiei) a fondat în satul Bulboaca o cramă de model francez și a început construcția primului castel din Basarabia. Din gospodărie făcea parte și o distilerie, care utiliza cele mai moderne echipamente și tehnologii. Vinul era fiert într-un aparat de distilare de cupru la foc deschis, apoi distilatele r erau turnate în butoaie din stejar pentru maturare. Întrucât la 200 de metri distanță se afla o stație de cale ferată, producția era comercializată și dincolo de granițele Basarabiei.

În perioada sovietică, vinificația a devenit ramură de stat. În 1952, pe baza vinariilor situate în satele Bulboaca, Geamăna și Speia a fost creat combinatul de vinuri Bulboaca, unde se prelucrau strugurii, se îmbutelia vinul, dar și se distilau materiale vinicole. În 1953, la întreprindere a fost instalat primul aparat de distilare.

În 1970, a fost construită o secție de scurgere a alcoolului, datorită căreia producția de băuturi spirtoase a crescut semnificativ, iar pe teritoriul fabricii a fost construită o linie de cale ferată, care a contribuit la  transportarea vinurilor și băuturilor tari din Bulboaca, inclusiv în vrac, pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice.

În 1977, pe teritoriul fabricii a început construcția unei noi linii de producție moderne la scară largă, care a fost finalizată în 1982. În același timp, a fost instalată o nouă coloană de distilare în regim non stop.

În 1998, societatea a fost privatizată și redenumită în Societatea pe Acțiuni ”Agrovin Bulboaca”. Iar în 2014, structura sa a fost schimbată, ceea ce a dus la apariția Castel Mimi SRL și a Distileria Bulboaca SRL.

Cum sunt produse divinurile Cuza Vodă

În prezent, la Distileria Bulboaca lucrează circa 100 de persoane, inclusiv specialiști cu stagiu de muncă de peste 20 de ani. Distilatele sunt produse în coloana modernizată în 2010 de către specialiștii din Franța. Aceasta este fabricată din cupru, fapt ce contribuie la calitatea divinurilor obținute. Producătorii se străduiesc să mențină tradițiile și să țină cont de tehnologiile noi.

Materia primă pentru divinuri (pentru distilare) este produsă la Castel Miimi. Pentru obținerea cărei sunt folosite doar soiurile de struguri albi – Aligote, Chardonnay, Feteasca Albă și alte soiuri europene. Strugurii sunt crescuți, în special, în zona centrală a Moldovei. O perioadă îndelungată de timp, Agrovin Bulboaca, iar ulterior Distileria Bulboaca au fost focusate pe exportul distilatelor în vrac. În anii 2013-2015, întreprinderea era unul dintre cei mai mari exportatori de divinuri. Datorită acestui fapt, aceasta are posibilitatea de a alege cele mai bune distilate pentru producția divinurilor.

Pe parcursul mai multor ani de producție a distilatelor la această întreprindere, tehnologul principal selecta cele mai bune loturi și insista ca ele să fie păstrate, nu vândute. În cele din urmă, specialistul a reușit să-i convingă pe proprietarii afacerii. Odată, în timpul inventarierii distilatelor din depozite, de comun acord cu proprietarii, a fost luată decizia de a elabora un brand de divinuri, ce urma să devină cunoscut, deoarece au fost colectate niște distilate fantastice. Astfel, a apărut dorința de a crea un brand pe piața locală,  deoarece pentru produsul final era gata totul – materia primă de calitate, rețete, viziune.

Secretul de producție a divinurilor

”Divinurile Cuza Vodă au trăsături distinctive”, spune directorul. Distileria Bulboaca SRL Alexandru Soloviov ”Sunt mai multe secrete. Unul dintre ele constă în faptul că distilarea materialelor vitivinicole se realizează cu prezența drojdiilor vii, datorită cărora distilatele capătă arome suplimentare, produse de drojdie. Un alt secret al divinurilor Cuza Vodă constă în folosirea diferitelor tipuri de lemn la maturarea distilatelor. Dar păstrăm în secret detaliile acestui proces, pentru că doar maestrul nostru știe să combine diferite tipuri de lemn și nu spune nimănui cum o face. El are propriul său stil în crearea divinurilor, pe care noi îl numim „stilul San Sanîci”. Probabil, nu ar trebui să lăsăm pe mâinile unei persoane acest proces, dar în același timp nu vrem să tulburăm atmosfera creativă pe care tehnologul a creat-o în procesul nașterii divinilor, pentru că el este un artist, Iar artiștii au nevoie de libertatea de a crea”.

O parte din distilate este ținută în butoaie. Alta – în cisterne, ce se află în încăperi închise. Iar a treia parte – în cisterne, amplasate în aer liber. Acestea sunt vopsite în negru, pentru ca vara să atragă energia soarelui și să utilizeze forța lui. Se întâmplă că, sub influența razelor solare, suprafața cisternelor se încălzește până la 80 de grade Celsius. Așa se creează o diversitate bogată a buchetului viitorului divin.

În producția de divinuri, dar și de coniac, amestecurile joacă un mare rol. Nu în zadar, această operațiune tehnologică este ridicată în rang de artă. Datorită căreia, în divin se reflectă sufletul maestrului.

Potrivit lui Alexandru Soloviov, la Distileria Bulboaca, amestecul se face doar în zilele de odihnă. Așa a decis San Sanîci, pentru ca rutina cotidiană să nu pătrundă în procesul de creație, lipsindu-l de inspirație. În procesul dat este implicat doar San Sanîci, care se cufundă în el în singurătate absolută. Deseori, procesul durează până târziu. Uneori, chiar aproape de miezul nopții, se poate vedea lumina în biroul său, unde el vrăjește amestecurile. Se întâmplă ca în toiul nopții, maestru să coboare în beci și să caute o aromă printre butoaie, în care se maturizează distilatele, sau prelevă mostre din cisterne, ținând minte că există aroma necesară pentru cupaj.

”Avem distilate din struguri, crescuți în zonele de nord, centru și sud, ce diferă după arome. Iar maturizarea lor, la fel, diferă. Desigur, aceasta mai depinde și de soiul  de struguri. De aceea, unele distilate au un caracter acid pronunțat, iar altele mai puțin pronunțat. În unele loturi predomină arome florale, în altele – fructate. Iată toată această multitudine de arome îmi permite să creez divinurile așa, cum le văd eu”, a explicat San Sanîci.

Recunosc că, degustând divinurile Cuza Vodă (5, 7, 10 a ani), fără a le cunoaște background-urile, am fost plăcut surprinsă. Acestea, într-adevăr, au fața lor, au individualitate. În aceste divinuri se simte spiritul maestrului. (în limba engleză acest cuvânt este ambiguu). Acestea fără îndoială, sunt produse create de un maestru. Degustarea lor este foarte captivantă, studiindu-le și savurându-le buchetele originale.

Cuza Vodă 5 ani

Culoarea divinului – festivă, de chihlimbar, strălucitoare. Divinul lasă urme groase pe pereții paharului. În buchet se deschid arome de caramelă, marmeladă, migdale, vanilie, flori de miere, nuanțe de ierburi uscate.

Are un gust foarte moale, ușor arzător la început (despre procesul de degustare a divinurilor puteți citi aici ), cu nuanțe de galben, ce trec în nuanțe de cafea. Este o băutură interesantă. Un divin foarte bun pentru vârsta de cinci ani, care mi-a depășit așteptările.

Cuza Vodă 7 ani

Culoare de chihlimbar, cu luciu. La rotirea paharului cu divin, pe pereți rămân piciorușe elegante. În buchet se simt arome de cafea, vanilie, note florale – iasomie, crini, violete, nuanțe de fructe exotice, prună, portocală uscată, nucșoară. Buchet frumos, în care persistă tema florală.

Gust moale, uleios, cu nuanțe de cafea și nuci. Postgustul – cafea și vanilie (ușor arzător) cu nuanțe de migdale.

Cuza Vodă 10 ani

Cel mai matur divin din această serie – 10 ani, la fel are o culoare pronunțată de chihlimbar, cu luciu. Picioare frumoase și multe pe pereții paharului.

Buchetul conține fum ușor, ciuperci uscate, caise uscate, smochine, piele nobilă, măr proaspăt tăiat, fagure, migdale, prune uscate și caramel. Buchet neobișnuit și foarte bogat.

Gustul este moale, chiar mai uleios, usor vâscos, cu note de migdale si miere. În postgustul lung apar note de marmeladă și prune uscate.

Unde pot fi cumpărate?

Divinurile Cuza Vodă pot fi achiziționate în rețele de magazine Linella, Metro, №1, Fourchette, Alcomarket, Kaufland, Velmart/Green Hills  și Fidesco. Benzinării: Tirex, Vento, Lukoil

Cât costă divinurile?

Ordinea prețurilor la divinurile Cuza Vodă Clasica este următoarea: divinurile de 5 ani costă de la 80 de lei, cele de 7 ani – de la 85 de lei și cele de 10 ani – de la 135 de lei, în funcție de magazin.

Ordinea prețurilor la divinurile Cuza Vodă Biografie: divinurile de 5 ani costă de la 95 de lei, cele de 7 ani – de la 150 de lei și cele de 10 ani – de la 220 de lei, în funcție de magazin.

P.S. În curând va fi lansată o nouă serie de divinuri Cuza Vodă Premium, care sunt maturate 100% în butoaie de stejar francez. Au un stil complet diferit, care nu seamănă cu ceea ce se produce în industria autohtonă. Amintește mai mult de Armagnac – o nouă creație a lui San Sanîci. Dar despre aceasta – vom povesti data viitoare.

Alte Articole

Divinul Cuza Vodă 7 Ani

Divinul Cuza Voda 7 Ani din seria Classic a caștigat anul acesta urmatoarele medalii: Aur «КоронаПерегона 2021 - Distillation Crown 2021 - Ucraina Argint IWSC - International Wine and Spirits Competition 2021...

Află mai mult

Fiecare cocktail are o poveste

Divinuri exclusive Cuza Vodă este o alegere corectă pentru iubitori de cocktail-uri. Fiecare cocktail are în spate o poveste, formând în parte o unică și proprie continuitate. Cocktail-uri pe bază...

Află mai mult